joi, 21 februarie 2008

Rugaciunea

“Toate faptele bune ajută pe om să câştige dragostea lui Dumnezeu, dar nici una nu ajută ca rugăciunea” (Sf. Maxim Mărturisitorul).

Rugăciunea este o înălţare a cugetului şi a sufletului către Domnul Dumnezeu, însoţită de smerenie, de iubire.Ea presupune o atitudine duhovniceasca cinstită, deschisă, fără perturbări ale gândului, fără a permite ca alte gânduri, străine să întrerupă şuvoiul acesta urcător al inimii către izvorul vieţii, către Lumină. Rugăciunea nu numai că îl apropie pe om de Dumnezeu, ci îl lipeşte de Dumnezeu şi îl face un duh cu El. Aşezarea la rugăciune este o intrare în fericire, în pace, în sânul lui Avraam. Rugăciunea este un răgaz luat din preocupările lumeşti de zi de zi şi din războiul necazurilor, suferinţelor, durerilor, când îi povestim Tatălui Ceresc toate ale noastre, bune - pentru care ne arătăm recunoscători - şi rele - pentru care îi cerem ajutorul să le ia de la noi, să ne întărească împotriva lor si sa ni le ierte. La rugăciune stăm de vorbă cu Părintele nostru din ceruri, aşa cum am sta de vorbă cu tatăl nostru după trup, dar cu mult mai mare încredere că El ne va salva din toate câte ne asupresc, după bunătatea Sa fără margini, cu atotputernicia Lui cea iertătoare.

Dumnezeu nu ne este dator cu nimic, de aceea noi nu-I poruncim să ne ajute, ci Îl rugăm cu sufletul frânt, conştienţi de faptul că, prin multele noastre păcate şi uitări ale poruncilor Sale, noi nu merităm ajutorul cerut. Ne încredinţăm blândeţii şi milei Lui nemărginite, plini de nădejde că ne va auzi, ne va asculta, ne va ajuta spre binele nostru, după bineplăcută voia Sa.

Când ne rugăm nu trebuie să ne fugă privirile, după cum spuneam că nu trebuie să ne fugă gândurile. Aceasta înseamnă că nu lăsăm ochii să vadă ce se petrece în jurul nostru, cine trece pe lângă noi, cum arată cineva sau ceva. Nici nu lăsăm urechile să asculte ce se vorbeşte alături de noi sau mai departe. Nici nu simţim dacă este cald sau frig. Ci trebuie să stăm cu mintea în inimă, si cu inima la picioarele lui Dumnezeu. Tot gândul trebuie să ne fie concentrat în inimă. Aceasta înţelegea Mântuitorul când ne îndemna să intrăm în „cămara lăuntrică”.

Nu trebuie să lăsăm nici închipuirea să rătăcească pe căile alese de ea, nici la desfătări, nici la necazuri şi, mai presus de orice, la păcate. Trebuie să ne încordăm voinţa să nu ni se depărteze gândul de Domnul, pe care trebuie să-L privim cu evlavie şi cu toată puterea dragostei noastre. Nu este cazul să ni-L închipuim pe Dumnezeu cum arată, ci doar să-L simţim aproape de noi, cum ne pătrunde în inimă, curăţitor, cum ne învăluieşte în iertarea Sa, în iubirea Lui pentru toate făpturile şi mai presus de toate pentru oameni, dintre care să ştim că cei de pe urmă suntem noi.
Există mai multe feluri de rugăciuni. O împărţire a lor ţine seama de câţi sunt cei care se roagă, unde o fac şi când. Astfel există rugăciune personală săvârşită de om singur, acasă, pe stradă, în mijlocul naturii, în celulă, la muncă, fără ştirea nimănui şi aşa mai departe. Există şi rugăciunea obştească, săvârşită în biserică, în mijlocul celorlalţi credincioşi, în cadrul Sfintelor Slujbe.
De asemeni, rugăciunile se împart în trei categorii, după cele ce conţin: rugăciunile de laudă, de mulţumire şi de cerere. Noi, prea adesea uităm de primele două şi n-o ţinem minte decât pe a treia, ca nişte egoişti ce suntem.

Mintea noastră nu rareori este răpită de frumuseţea lumii, de toate bunurile ce există în ea, de felul în care tot răul se preschimbă într-o bună zi în bine şi de atâtea altele pe care le trăim. Aceste sentimente ne umplu sufletul de admiraţie în faţa lui Dumnezeu şi simţim nevoia să o spunem cuiva, mai ales Lui. Dacă atunci ne lăsăm chemaţi de rugăciune si simţim că trebuie să comunicăm aceasta minunare ce ne umple sufletul, vom rosti rugăciuni de laudă.
Dacă minunarea noastră se datorează ajutorului lui Dumnezeu, cerut sau nu, în izbânzile noastre sau în simpla noastră putere de a vieţui împotriva greutăţilor existenţei, ne vor urca pe buze, din adâncul inimii cuvinte de mulţumire: ele sunt rugăciuni de mulţumire.

Cele mai deseori simţim nevoia să-I cerem lui Dumnezeu ajutorul; astfel rostim rugăciunile de cerere. Oamenii nu înţeleg că cele câte cred că le sunt necesare le pot şi dăuna uneori. Nu rareori ei socotesc, în nebunia lor, că Dumnezeu îi va ajuta chiar şi la săvârşirea păcatelor. De aceea ni se spune: "Cereţi şi nu primiţi, pentru că cereţi rău, cu gând să risipiţi pe plăcerile voastre" (Iacob 4, 3). Dumnezeu nu ne ajută decât spre binele sufletului nostru, niciodată spre încălcarea poruncilor Sale, pentru că scopul Lui este MÂNTUIREA noastră. Drept pentru care, să fim întotdeauna atenţi să nu cerem ceva ce nu se potriveşte vieţii bunului creştin, pentru că se va întoarce împotriva noastră.

Cum trebuie să ne rugăm ?
Plecând fruntea înaintea lui Dumnezeu, trebuie să ne însemnăm cu Sfânta Cruce, să îngenunchem pe ambii genunchi şi să ne rugăm cu credinţă, nădejde, încredere de fii (fiice) duhovnicesti ai lui Dumnezeu şi mai ales cu stăruinţă.

Putem face metania mare, cu căderea pe palmele întoarse, adică sprijinite de pământ cu spatele degetelor şi atingerea pământului cu fruntea, sau metania mică, cu alte cuvinte atingerea pământului cu mâna dreaptă, din picioare, urmată de semnul Sfintei Cruci. Aceste metanii pot preceda sau încheia rugăciunea. De asemenea ne putem ruga în genunchi, cu faţa la pământ, asa cum s-a rugat Iisus în grădina Ghetsimani.

Ne putem ruga cu mâinile încrucişate pe piept, simbolizând înălţarea inimii spre Domnul, ori ridicând braţelor, în chip de troiţă, astfel unindu-ne cu Domnul nostru Iisus Hristos răstignit, cum spune Sfântul Apostol Pavel: "bărbaţii să se roage ridicându-şi mâinile curate" (Tim. 2, 8). Aşa se roagă astăzi preoţii când slujesc Sfânta Liturghie.

Creştinul se poate ruga în taină, adică în gând, cu glas tare sau prin cântare.
Rugăciunea are valoare deosebită dacă este însotită de post, de ajunări şi de înfrânarea patimilor.
Ea ne "sporeşte şi ne întăreşte puterile", ne ajută în lupta "împotriva gândurilor, ispitelor, poftelor şi patimilor vătămătoare", "ne spală şi sfinţeşte sufletul", "ne umple inima de frumuseţe şi de iubire, de pace şi de bucurie, de sfinţenie", "rugăciunea face din om un fiu al lui Dumnezeu", asa cum ne invata Catehismul Bisericii Ortodoxe.

Mantuitorul ne-a recomandat atât să ne rugăm singuri ("în cămara lăuntrică"), cât si cu mai mulţi ("Unde sunt doi sau trei adunati în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor"; Matei 18, 20). Oricum, este bine să ne rugăm "în toată vremea" (Luca 21,36).
Luand aminte asadar la acestea, daca pana acum inca nu ne-am rugat sa incepem sa ne rugam pentru ca ne invata Scriptura ca „bucurie se face in cer pentru intoarcerea unui pacatos.” Iar daca suntem din cei care am gustat dulceata rugaciunii sa nu ne temem a ravni si mai tare la acesta comoara cereasca, adevarat mod de viata in Hristos. Si precum ne invata si Parintele Arsenie Papacioc de la Manastirea Techirghiol ar fi bine ca rugaciunea sa nu ramana ritual facut la ore fixe, ci mod de viata, rasuflare si bataie a inimii.


DRD. SORIN OVIDIU ANGHEL

Stiti sa va rugati ???

Cand va rugati simtiti bataia inimii?
Va rugati în taină (în gând), cu glas tare sau prin cântare?
Va rugati stand in genunchi ?
Va rugati singuri acasa sau la Biserica impreuna cu toti cei prezenti acolo?

Sinodul I Ecumenic (Niceea) – TEMELIA CREDINTEI ORTODOXE



Sinodul I Ecumenic (Niceea) – TEMELIA CREDINTEI ORTODOXE


Odată cu trecerea creştinismului în rândul religiilor acceptate în Imperiul Roman, la anul 313, de către împăratul Constantin cel Mare, opiniile religioase precum şi modul de manifestare al acestora au cunoscut o dezvoltare amplă în Biserică. De aceea, era inevitabilă apariţia şi a unor păreri greşite cu referire la persoana Mântuitorului Hristos, păreri care însă au provocat la vremea aceea discuţii aprinse între creştini. Cum adevărurile cu privire la învăţătura Bisericii nu putea fi stabilit decât de Biserica însăşi, condusă de către Duhul Sfânt, rostul Sinoadelor Ecumenice a fost tocmai stabilirea acestor adevăruri. Articolul de faţă îşi propune prezentarea concisă a Sinodului I Ecumenic.


Pentru început să definim un pic termenul de „sinod ecumenic”. Conform “Dicţionarului de teologie ortodoxă” al Pr. Prof. Dr. Ion Bria „sinod ecumenic [gr. oikoumeniki sinodos, lat. Concilium] este o adunare de episcopi, care reprezintă întreaga Biserica.” În plus, sinodul ecumenic este definit şi ca „Forma colegială în care se exprimă episcopatul universal în materie de doctrină şi de disciplină. Cu toate că episcopul are o destinaţie locală determinată, el are o răspundere colegială în problemele de interes general ale Bisericii”. Prin urmare, numai caracterul de reprezentare al întregii Biserici dă ecumenicitate unui Sinod. De asemenea, este de la sine înţeles că hotărârile unui astfel de Sinod devin valabile pentru întreaga Biserică reprezentată acolo.

Scopul primului Sinod ecumenic a fost, pe de o parte, stabilirea unei datei fixe pentru sărbătorirea Paştelui, iar pe de alta, stabilirea adevărului cu privire la dumnezeirea şi consubstanţialitatea Fiului lui Dumnezeu, Iisus Hristos cu Dumnezeu-Tatăl.

Iniţiativa convocării acestui Sinod i-a aparţinut Împăratului Constantin cel Mare, care dorea să pună capăt polemicilor dintre Răsărit şi Apus cu privire la data Paştelui, dar şi tensiunilor ce existau între creştini, tensiuni datorate de teoria lui Arie. Acesta era un preot învăţat din Alexandria care, începând cu anul 318, susţinea prin biserici faptul că Iisus Hristos n-a fost Dumnezeu, ci numai o creatură a Tatălui, negând astfel dumnezeirea lui Hristos. Totodată Arie susţinea şi subordinaţionismul, o teorie conform căreia Fiul este mai mic decât Tatăl. Întrucât aceste rătăciri atrăgeau tot mai mulţi credincioşi, episcopul Alexandru al Alexandriei a încercat să îndrepte situaţia printr-un sinod local ţinut la Alexandria în anul 320. Însă acest sinod nu l-a oprit pe Arie în a-şi susţine pe mai departe învăţăturile greşite până în Egipt, Palestina, Siria, Libia, Pentapole şi provinciile Asiei Mici, aşa încât la anul 325 tulburarea Bisericii provocată de arianism era foarte mare. Eusebiu de Cezareea descrie situaţia e atunci astfel, în opera sa Viaţa fericitului Constantin, „În fiecare cetate, episcopii se ridicau contra episcopilor, mulţimile contra mulţimilor, luptând unii împotriva altora”.

La Sinod au participat conducătorii întregii Biserici şi conform istoriei bisericeşti, numărul acestora a fost de 318 „părinţi”, care sunt pomeniţi în Biserică în Duminica a 7-a după Paşti. De remarcat aici şi prezenţa unui episcop din Dobrogea, Scythia Minor de atunci, întrucât tot Eusebiu de Cezareea spune în lucrarea citată că „nici scitul nu lipsea din ceată”. Numele acestui episcop tomitan insă nu este cunoscut. Lucrările Sinodului s-au desfăşurat în perioada 20 mai – 25 august 325, şi s-au concretizat în câteva hotărâri importante pentru viaţa ulterioară a Bisericii.

Mai întâi, s-a hotărât ca, pentru întreaga creştinătate, data serbării Paştelui să fie prima Duminică după luna plină care urmează echinocţiului de primăvară . Dacă această Duminică va coincide cu data Paştelui iudeilor (14 aprilie), Paştele creştinilor se amână în Duminica următoare sau se prăznuieşte cu o Duminică mai înainte. Ulterior, diferenţele calendaristice în privinţa echinocţiului va duce la prăznuirea Paştelui la date diferite în Răsărit şi Apus.

Sinodul a rezolvat şi problema ereziei lui Arie prin alcătuirea unui Simbol de credinţă compus din 8 articole, în care se afirma lămurit şi precis Dumnezeirea Fiului, egalitatea şi consubstanţialitatea Lui cu Tatăl. Aceste 8 articole constituie, de fapt, prima parte a Crezului pe care astăzi îl cunoaştem, iar în acest fel Crezul de la Niceea devine punctul de referinţă al întregii învăţături ortodoxe.

Cu privire la Arie şi ucenicii lui, aceştia erau declaraţi eretici şi anatemizaţi. Ei au fost exilaţi în Iliric, după unele curente istorice undeva la cotul Dunării la sud de Belgradul de astăzi.

Alte hotărâri ale acestui Sinod au fost formulate în cele 20 de canoane care cuprind norme cu privire la organizarea şi disciplina bisericească, dintre care cele mai importante sunt cele cu privire la organizarea Bisericii după provinciile administrative ale Imperiului; prezenţa a trei episcopi liturghisitori în hirotonia episcopală precum şi moralitatea membrilor clerului.

În ansamblu, Sinodul I Ecumenic de la Niceea ocupă un loc extrem de important în istoria Bisericii, întrucât aici s-a stabilit învăţătura fundamentală cu privire la firea şi persoana lui Iisus Hristos, despre care mărturisim că este de o fiinţă cu Tatăl, egal acestuia, născut din Tatăl mai înainte de veci şi nu creaţie a Lui. Totodată, prin păstrarea şi astăzi în forma autentică a primelor 8 articole din Crez, Biserica îşi mărturiseşte universalitatea ei, atât în timp cât şi în spaţiu.

DRD. SORIN OVIDIU ANGHEL

STUDII:

STUDII (DIPL. SORIN OVIDIU ANGHEL):

- Universitatea din BUCURESTI

ARTICOLE PUBLICATE DE SORIN OVIDIU ANGHEL:

ARTICOLE PUBLICATE:
1. - "In slujba lui Hristos si a culturii teologice si juridico-canonice", în OMAGIU PROFESORULUI NICOLAE V. DURA LA 60 DE ANI, Constanta, Editura Arhiepiscopiei Tomisului, 2006, pag. 134;
2. - "A inviat sau nu Hristos?", în săptămânalul naţional de atitudine AVOCATUL TAU, Bucuresti, Anul 1, Nr. 2, pag. 11;
3. - “Sinodul I Ecumenic (Niceea) – TEMELIA CREDINTEI ORTODOXE”, în săptămânalul naţional de atitudine AVOCATUL TAU, Bucuresti, Anul 1, Nr. 3, pag. 13;
4. - “Preotia – Vrednicie si responsabilitate”, în săptămânalul naţional de atitudine AVOCATUL TAU, Bucuresti, Anul 1, Nr. 4, pag. 13 ;
5. - " Impodobirea Bisericii, lux sau necesitate", în săptămânalul naţional de atitudine AVOCATUL TAU, Bucuresti, Anul 1, Nr. 5, pag. 13;
6. - “Despre duhovnicie”, în săptămânalul naţional de atitudine AVOCATUL TAU, Bucuresti, Anul 1, Nr. 6, pag. 12;
7. - “Cinstirea Sfintelor Moaste”, în săptămânalul naţional de atitudine AVOCATUL TAU, Bucuresti, Anul 1, Nr. 7, pag. 9;
8. - “Decalogul (cele zece porunci)”, în saptamanalul national de atitudine AVOCATUL TAU, Bucuresti, Anul 1, Nr. 8, pag. 8;
9. - “Fericirile”, în săptămânalul naţional de atitudine AVOCATUL TAU, Bucuresti, Anul 1, Nr. 9, pag. 8;
10. - "Despre sfaturile evanghelice", în săptămânalul naţional de atitudine AVOCATUL TAU, Bucuresti, Anul 1, Nr. 12, pag. 8;
11. - “Despre Virtutile Cardinale”, în săptămânalul naţional de atitudine AVOCATUL TAU, Bucuresti, Anul 1, Nr. 13, pag. 8;
12. - “Despre Virtutile Teologice – partea I”, în săptămânalul naţional de atitudine AVOCATUL TAU, Bucuresti, Anul 1, Nr. 14, pag. 8;
13. - “Despre Virtutile Teologice – partea a II-a”, în săptămânalul naţional de atitudine AVOCATUL TAU, Bucuresti, Anul 1, Nr. 15, pag. 8;
14. - “Despre Virtutile Teologice – partea a III-a”, în săptămânalul naţional de atitudine AVOCATUL TAU, Bucuresti, Anul 1, Nr. 16, pag. 8;
15. - “Sfanta Cruce”, în săptămânalul naţional de atitudine AVOCATUL TAU, Bucuresti, Anul 1, Nr. 17, pag. 8;
16. - “Rugaciunea”, în săptămânalul naţional de atitudine AVOCATUL TAU, Bucuresti, Anul 1, Nr. 18, pag. 9;
17. - “Cunoasterea lui Dumnezeu”, în săptămânalul naţional de atitudine AVOCATUL TAU, Bucuresti, Anul 1, Nr. 19, pag. 8 ;
18. - " Despre slujbele Bisericii", în săptămânalul naţional de atitudine AVOCATUL TAU, Bucuresti, Anul 1, Nr. 20, pag.8;
19. - “Laudele Bisericii”, în săptămânalul naţional de atitudine AVOCATUL TAU, Bucuresti, Anul 1, Nr. 21, pag. 8;
20. - “Despre Sfanta Liturghie”, în săptămânalul naţional de atitudine AVOCATUL TAU, Bucuresti, Anul 1, Nr. 22, pag. 8;
21. - “Despre Sfintele Taine”, în săptămânalul naţional de atitudine AVOCATUL TAU, Bucuresti, Anul 1, Nr. 23, pag. 8;
22. - “Despre ierurgii”, în săptămânalul naţional de atitudine AVOCATUL TAU, Bucuresti, Anul 1, Nr. 24, pag. 8;
23. - “Atributele lui Dumnezeu”, în săptămânalul naţional de atitudine AVOCATUL TAU, Bucuresti, Anul 1, Nr. 25, pag. 8 ;
24. - "Sfanta Treime si ereziile Trinitare", în săptămânalul naţional de atitudine AVOCATUL TAU, Bucuresti, Anul 1, Nr. 26, pag. 8;
25. - “Despre crearea lumii – partea I”, în săptămânalul naţional de atitudine AVOCATUL TAU, Bucuresti, Anul 1, Nr. 27, pag. 8;
26. - “Despre crearea lumii – partea a II-a”, în săptămânalul naţional de atitudine AVOCATUL TAU, Bucuresti, Anul 1, Nr. 28, pag. 8;
27. - “Despre crearea lumii – partea a III-a, în săptămânalul naţional de atitudine AVOCATUL TAU, Bucuresti, Anul 1, Nr. 29, pag. 8;
28. - “Sarbatoare la malul marii”, în săptămânalul naţional de atitudine AVOCATUL TAU, Bucuresti, Anul 1, Nr. 29, pag. 16.

Centrul de Istoria Bisericii (Centru de Cercetare)


Incepand cu data de 13.04.2007, cu onoare, fac parte din colectivul "CENTRULUI DE ISTORIA BISERICII" (Centru de Cercetare) din cadrul Universitatii din Bucuresti - Facultatea de Istorie.

Radio Dobrogea

Radio Dobrogea
www.radiodobrogea.ro

Data Sfintelor Pasti pe perioada anilor 2008-2025

2008 – 27 aprilie               2017 – 16 aprilie
2009 – 19 aprilie               2018 – 8 aprilie
2010 – 4 aprilie                 2019 – 28 aprilie
2011 – 24 aprilie               2020 – 19 aprilie
2012 – 15 aprilie               2021 – 2 mai
2013 – 5 mai                     2022 – 24 aprilie
2014 – 20 aprilie               2023 – 16 aprilie
2015 – 12 aprilie               2024 – 5 mai
2016 – 1 mai                     2025 – 20 aprilie