marți, 11 martie 2008

Faptele bune - Cuvinte de folos

Ce folos este să crezi creştineşte şi să trăieşti păgâneşte? (Sf. Ioan Gură de Aur);

Păcatul şi credinţa nu pot trăi împreună deoarece cu credinţa se uneşte şi virtutea (Filaret – Mitropolitul Moscovei);

Nu credinţa în vorbe ne mântuieşte, ci faptele unite cu credinţa (Sf Isaac Sirul);

De crezi bine, atunci să şi trăieşti bine (Avva Serafim).

Credinta - Cuvinte de folos

Un om fără credinţă este asemenea unei corăbii fără cârmă, purtată pe valurile mării (Sf Ioan Gură e Aur);

O societate de oameni fără credinţă este ca o turmă de fiare sălbatice care sunt gata să se tortureze şi să se nimicească unele pe altele (Sf. Macarie);

O credinţă dreaptă într-o viaţă vicioasă nu aduce nici un folos (Sf. Ioan Gură de Aur);

Adu-ţi aminte de Dumnezeu pentru ca şi El să-şi aducă întotdeauna aminte de tine (Sf. Isaac Sirul).

Sfintii - Cuvinte de folos

Cinstirea sfântului consistă în imitarea lui (Sf. Ioan Gură de Aur);

Priveşte la cinstea pe care au primit-o toţi sfinţii şi râvnind la aceasta vei fi atras încet, încet spre virtute (Avva Isaia);

Nu spune „Nimeni nu poate fii sfânt”, căci prin aceasta vrei să desfiinţezi însuşi Raiul cel de Viaţă Făcător, iar prin aceasta, pe Însuşi Dumnezeu, Creatorul său (Sf. Metodie);

Şi sfinţii cad. . . Numai că ei se ridică repede (Filaret-Mitropolitul Moscovei).

Sjujitorii Domnului - Cuvinte de folos

Două lucruri mari stau înaintea fiecărui slujitor al Bisericii: primul este mântuirea propriului lor suflet; al doilea lucru, neseparat de primul este mântuirea sufletelor ce li s-au încredinţat lor (Iacov – Arhiepiscopul Nijegorodului)

Preotul nu trebuie să intre singur ci să conducă şi pe alţii în Împărăţia cerurilor. Cel ce vrea să poarte neputinţele multora, trebuie să fie el însuşi tare (Sf. Ioan Gură de Aur)

Cine vrea să vindece rănile altora trebuie să fie el însuşi liber de orice boală, ca să nu i se spună cuvântul din Evanghelie „Doctore, vindecă-te pe tine însuţi” (Sf. Ioan Cassian).

Cinsteşte-i pe toţi preoţii, aleargă la cei buni (Sf. Nil Sinaitul)

Centrul de Istoria Bisericii (Centru de Cercetare)


Incepand cu data de 13.04.2007, cu onoare, fac parte din colectivul "CENTRULUI DE ISTORIA BISERICII" (Centru de Cercetare) din cadrul Universitatii din Bucuresti - Facultatea de Istorie.

Radio Dobrogea

Radio Dobrogea
www.radiodobrogea.ro

Data Sfintelor Pasti pe perioada anilor 2008-2025

2008 – 27 aprilie               2017 – 16 aprilie
2009 – 19 aprilie               2018 – 8 aprilie
2010 – 4 aprilie                 2019 – 28 aprilie
2011 – 24 aprilie               2020 – 19 aprilie
2012 – 15 aprilie               2021 – 2 mai
2013 – 5 mai                     2022 – 24 aprilie
2014 – 20 aprilie               2023 – 16 aprilie
2015 – 12 aprilie               2024 – 5 mai
2016 – 1 mai                     2025 – 20 aprilie