marți, 28 aprilie 2009

Terorismul religios


Terorismul religios - Fundamentalismul 



Fundamentalismul nu este numai o mişcare extremistă, cum se crede adesea. El este o filosofie, o credinţă şi se bazează pe un sistem selectiv de valori. Selecta-rea acestora este însă o trecere la limită şi se realizează nu doar prin „decuparea“ unor valori dintre alte valori, ci prin afirmarea exclusivă şi agresivă a celor selectate şi negarea violentă a celor neselectate. El are ca expresie directă terorismul islamic şi este menit să aducă islamismul, prin orice fel de mijloc, la conducerea planetei, deoarece numai această religie – se crede - este adevărată şi importantă, numai ea are o misiune mesianică. El vizează lumea întreagă, dar mai ales civilizaţia occiden-tală, cu leagănul ei european şi configuraţia ei actuală de influenţă americană.

„Terorismul islamic care vizează Europa a evoluat în 15 ani de la un terorism de stat de orientare strategică, promovat mai ales de Iran şi care-şi recruta adepţii îndeosebi din mediul şiit sau apropiat de şiism, la un terorism marginal, fără orizont strategic, care-şi recrutează adepţii dintre elementele periferice (cartiere rău famate, periferice, studenţi marginalizaţi), suniţi şi gata să asimileze toate «jihadurile» în curs de desfăşurare (spre exemplu, cazul algerian). Acest terorism este greu de reperat (pentru că actorii sunt adesea de naţionalitate europeană şi pot să adopte «jihadul» fără să aibă vreun raport cu ţara lor de origine). Este uneori apropiat de simplul ban¬ditism şi se nutreşte dintr-o frustrare împotriva societăţii. Fundamentalismul joacă de acum înainte rolul de executoriu care este acela al Acţiunii Directe şi pe cel al Bandei care-şi face treaba“ .

Am putea spune că, din punct de vedere al acţiunilor extreme, fundamen-talismul religios a fost una din caracteristicile principale ale secolului al XX-lea. Religia s-a constituit deopotrivă într-un suport al revigorării unor tensiuni vechi, dar şi într-un instrument folosit cu abilitate şi, adesea, cu brutalitate de anumiţi conducători politici pentru legitimarea publică a unor acţiuni.

Procesul de mondializare forţată, efectele colaterale ale acesteia, creşterea să-răciei şi a gradului de insecuritate, concomitent cu mărirea enormă a decalajelor între bogăţie şi sărăcie, între lumea bogată şi lumea săracă şi cu explozia demografică au determinat populaţia să-şi pună speranţele în miracolul credinţei. Iar cea mai afectată populaţie a planetei de pe urma procesului de mondializare, îndeosebi din lupta pentru resurse, a fost şi este cea care trăieşte în lumea islamică. În plus, modul de viaţă islamic, valorile străvechi, inflexibile, respingerea acestei lumi de către civilizaţia occidentală, care o priveşte ca un fel de rezervaţie, s-au constituit în factori de consolidare a islamismului în dimensiunea sa fundamentalistă, exclusivistă, punitivă, agresivă. Fundamentalismul religios, în lumea islamică, ţine loc de naţionalism. El este deasupra naţiunilor, întrucât consideră că toată lumea islamică reprezintă o entitate religioasă şi etno-culturală.

De aceea, în numele legii islamice, grupările fundamentaliste au declanşat războiul sfânt JIHADUL. Acest război, care este foarte complex şi se duce prin toate mijloacele posibile, are două componente:

1. Realizarea şi menţinerea cu orice preţ a unităţii religioase şi etno-culturale a lumii islamice, în acest sens principalele acţiuni fiind îndreptate împotriva „liderilor arabi corupţi” şi pentru impunerea regulilor, legilor şi obiceiurilor islamice;

2. Organizarea şi desfăşurarea unor ample şi diversificate acţiuni împotriva Israelului şi a SUA, ţări pe care fundamentalismul islamic le consideră răspunzătoare pentru situaţia statelor arabe.

Organizaţiile şi grupările fundamentaliste islamice declară că menirea lor este să ducă la realizarea acestor obiective, iar legea lor unică este Coranul. Adevărul este că, uneori, jocul de interese a fost mai presus decât Coranul.

În lumea musulmană, Sharia - legea islamică - este considerată o expresie a voinţei lui Allah. Aplicarea acesteia se bazează pe un set de îndatoriri a căror respectare îi face pe supuşii musulmani să devină ţinta favorurilor divine într-o viaţă viitoare. Sharia a fost definitivată la sfârşitului secolului 9, când de altfel a şi apărut sub forma unor manuale elaborate de jurişti islamici. În forma ei clasică, legea diferă de sistemele juridice normale prin faptul că nu reprezintă doar un cod care să reglementeze relaţiile dintre oameni, ci legiferează şi legăturile oamenilor cu divinitatea. Strict juridic, Sharia stabileşte limitele legale ale existenţei umane şi are ca principale componente „legea penală” şi „legea familiei”.

Fundamentalismul islamic

„Concise Oxford Dictionar of curent English” defineşte fundamentalismul ca fiind respectarea strictă a preceptelor religioase, în special în cazul religiei islamice. Încercările de a stabili care sunt trăsăturile fundamentalismului islamic, şi chiar folosirea acestui termen au dus la dezbateri aprinse. Acesta se manifestă ca o întoarcere la credinţa adevărată, într-un Dumnezeu transcendental. Pe de altă parte, fundamentalismul apare ca o ideologie militantă, care implică şi acţiuni politice. Astfel, mişcările fundamentaliste s-au transformat în partide politice din care s-au desprins facţiunile armate. Poziţia acestor grupări s-a schimbat în funcţie de interesele de moment.

Liderii islamici au îndemnat popoarele arabe să pornească războiul sfânt – JIHADUL – împotriva Vestului, ca apoi să determine o reconciliere. Resping capitalismul, dar apără proprietatea privată. Condamnă civilizaţia occidentală, considerând-o un factor de destabilizare a Islamului, dar achiziţionează tehnică de ultimă oră pentru ca statele sau grupările islamice să devină tot mai puternice. Mişcările sunite au purtat acţiuni militare împotriva ocupaţiei sovietice, cooperând de multe ori cu SUA. America va deveni apoi „duşmanul de moarte” al lumii islamice.

Pornind de la aceste elemente, de la aceste realităţi, analiştii consideră că există două tipuri de fundamentalişti: „renaştentiştii”, care cred în mod sincer, şi „fanaticii sau extremiştii”, care se folosesc de religie în scopuri politice. Dar nici această clasi-ficare nu ajută foarte mult, deoarece „renaştentiştii” devin în mod frecvent extremişti şi invers, în funcţie de situaţie şi de schimbările de lider. Membrii acestor grupări aparţin tuturor categoriilor sociale şi sunt situaţi pe diferite trepte ale ierarhiei politice.

Însă obiectivul lor este unul singur: să transforme Islamul într-o putere mondială. Ei consideră religia islamică adevărata religie; de aceea, Islamul este şi trebuie să rămână, potrivit concepţiei lor, o putere. Forţa mişcărilor islamice îşi trage seva din credinţa adevărată în Allah. Pentru ei, Islamul reprezintă singura soluţie pentru toate problemele, de la politică până la viaţa particulară a oamenilor, de la diferite aspecte ale vieţii şi până la modul de organizare a lumii şi a statelor. Aceste idei vor putea fi puse în practică numai prin crearea unor state cu adevărat islamice, închinate lui Allah, iar acest lucru trebuie să fie îndeplinit prin toate mijloacele, inclusiv prin violenţă. Reuşita revoluţiei din Iran a încurajat tot mai mult mişcările islamice, acţiunile acestora fiind îndreptate împotriva atât a oficialităţilor, cât şi a oamenilor simpli care se opuneau ideii unui stat islamic.

Spre exemplu, numărul persoanelor ucise în confruntările dintre Israel şi palestinieni, de la debutul Intifadei din 28 septembrie 2000 până în noiembrie 2001, era de 1021 persoane, dintre care 799 palestinieni şi 222 evrei.
Serviciile secrete americane au întocmit o listă a grupurilor şi organizaţiilor tero-riste care au drept obiectiv lupta împotriva intereselor SUA în plan internaţional. Men-ţionăm că lista respectivă a fost întocmită pe baza prevederilor cuprinse în Actul de Luptă Împotriva Terorismului, încheiat în 1996.
În ţările musulmane sau guvernate de musulmani, fundamentalismul islamic, ca şi naţionalismul panarab, se constituie într-un mijloc de acces la putere. Fundamen-talismul nu este doar o mişcare religioasă, cum ar părea la prima vedere; el este deopotrivă o mişcare politică radicală, cu o ideologie (politică, în primul rând) exclusivistă şi extremistă.
Această mişcare este prezentă în Orientul Mijlociu şi în Asia, astfel:

În Iran

Dinastia Pahlavi a produs numeroase dificultăţi economice, şomaj, inflaţie şi corupţie. Ayatolahul Kmomeiny a aruncat vina pe influenţa exercitată de cei 45.000 de străini (americani). El, împreună cu alţi molahi, fundamentează o opoziţie faţă de Islam, îl răstoarnă pe şah şi creează organisme islamiste alcătuite din aşa-zişii gardieni ai revoluţiei. Mai departe, ei renunţă la modernizare, interzic controlul naşterilor, izolează ţara din punct de vedere economic şi politic şi creează o reţea în Orientul Mijlociu, cum ar fi, spre exemplu, Hezbollahul libanez. Există, desigur, şi forţe care se opun acestei acţiuni arhaice, mai ales mişcările reformiste ale preşedintelui Fafsaniani, şi lui Mohamed Khatami, care intenţionează să reintroducă o linie moderată ceea ce ar permite accesul investiţiilor străine. În 1999, au avut loc confruntări deschise între studenţii protestanţi şi forţele de securitate.

În Arabia Saudită

Cu toată prezenţa americană (la care o mare parte din populaţie se opune), Arabia Saudită practică un islamism auster, care limitează libertăţile individuale şi in-fluenţa străină. Se apreciază că un astfel de islamism nu finanţează în mod direct terorismul şi păstrează legături importante cu industria petrolieră americană.
Există însă şi unele presupuneri cu privire la amestecul Arabiei Saudite (a unor cercuri din această ţară) în reţelele teroriste, inclusiv în atacurile de la 11 septembrie 2001.

În Afganistan

Până la intervenţia americană, în urma catastrofei teroriste din 11 septembrie, fundamentalismul islamist controla 90 % din teritoriul ţării şi constituia filosofia unei guvernări care, practic, nu era foarte bine organizată. La data intervenţiei bombardamentelor americane asupra talibanilor, aveau loc lupte între facţiunile rivale susţinute de Statele Unite, de Pakistan şi de Rusia. Se apreciază că, în această ţară, care se situează pe o falie civilizaţională, spaţiu străvechi de confruntare, s-au aciuit cele mai importante baze şi centre de antrenament ale terorismului internaţional, inclusiv organizaţia Al Qaida susţinută de Osama ben Laden, principalul suspect în atacurile teroriste din 11 septembrie.

Atacurile americane asupra Afganistanului sunt pe punctul de a se încheia. Deja s-au luat măsuri pentru alcătuirea unui guvern şi, probabil, pentru readucerea la conducere a expreşedintelui Burhanudin Rabani.
În urma crizei asiatice din 1997, fundamentalismul islamist a început să pătrundă şi în unele ţări din zonă. Ca şi în Orientul Mijlociu şi în Africa de Nord, îndeosebi în Algeria şi în Egipt, el se opune regimurilor politice tradiţionale şi legitime. Cu excepţia talibanilor din Afganistan şi a fundamentaliştilor filipinezi, în zonă nu s-au înregistrat acţiuni violente, extreme. Dar fenomenul este abia la început.

În Malaezia

Guvernul condus de Mahathir Mohamed este islamist, în timp ce Partidul Islamist Maleezian (PAS), care şi-a triplat numărul de locuri în parlament, este fundamentalist şi critică politica economică a guvernului. Deşi în iulie a.c. un grup necunoscut a atacat două depozite militare, nu au avut loc, în această ţară, până în prezent atacuri teroriste.


În Indonezia

Grupuri fundamentaliste întreţin violenţa care constă în confruntări între musulmani şi creştini, atacuri cu bombe asupra ambasadei filipineze etc. Acestea destabilizează guvernarea care este musulmană.

În Filipine
Grupul Abu Sayaf este autorul unor răpiri din toamna acestui an.

În Africa
Libia şi Sudanul încearcă să-şi amelioreze relaţiile cu Occidentul, deşi sunt considerate ca state teroriste. Preşedintele Omar Bashir, în pofida opoziţiei fundamentaliste din Sudan, primeşte investitori în domeniul industriei petroliere, iar Gadafi şi-a schimbat strategia, pozând în mediator internaţional şi lider al lumii africane.

În Algeria
Mai ales în urma evenimentelor din 11 septembrie 2001 şi constituirii unei coaliţii antiteroriste mondiale, se sesizează şi aici o oarecare diminuare a extremismului fundamentalist.


Principalele caracteristici ale fundamentalismului islamic sunt următoarele:
- radicalismul puterii;
- tendinţe de izolare economică şi politică;
- suport şi export de ideologie revoluţionară;
- tendinţa de a forma o reţea internaţională;
- respingerea democraţiei de tip occidental şi a influenţei acesteia;
- există diferite ramuri ale islamismului (şiite, în Iran, sunite, în Afganistan, fraţi musulmani, în Egipt, Libia şi Sudan, FIS, în Algeria), care creează anumite diferenţe, exercitând influenţe asupra guvernelor şi parlamentelor;
- tradiţionalismul exacerbat, exclusivist şi agresiv;
- violenţa.

Militanţii extremişti sunt intoxicaţi cu dogmele unei pretinse purităţi islamice, cu sentimentul că au o datorie sfântă să se sacrifice pentru ,,regenerarea lumii”. Aceste ideologii sunt înrudite cu viziunile radicale, salvaţioniste, care au dus la ororile exterminărilor în masă, naziste ori staliniste. Naziştii şi comuniştii dezumanizau victima, care putea fi nimicită fără scrupule morale. 
 Ceea ce au în comun ideologiile totalitare din secolul XX cu islamismul radical este convingerea că umanitatea se află într-o stare de degenerescenţă. Noii nihilişti sunt adepţii cultului morţii. Ei nu pot găsi raţiuni convingătoare pentru a trăi şi caută în schimb raţiuni pentru a muri. Sunt oamenii resentimentului care resping orice formă de toleranţă şi pluralism, care nutresc o ură mortală împotriva oricărui adevăr care-i convinge de ororile lor.
 Cele mai eficiente arme împotriva terorismului rămân însă politica şi solidaritatea umană. 
Atunci când vezi copii ucişi cu sânge rece, nimeni nu se mai poate gândi la motivaţiile politice sau religioase, care au transformat nişte oameni în monştri. 
Un exemplu lăudabil, îl reprezintă cei aproape 5 milioane de musulmani din Franţa, care în semn de solidaritate cu cei doi ziarişti francezi ţinuţi ostatici, au acceptat ceea ce resping fundamentaliştii: legea privind interzicerea vălului islamic în şcoli. Sunt sigură că în lume sunt zeci de milioane de musulmani care dezaprobă orice formă de moarte şi teroare şi care pot combate aceste dezastre mai eficient decât armele.
Acea ură draconică, care-i uneşte pe terorişti, nu poate fi învinsă decât prin respectul, armonia şi toleranţa între oameni, chiar dacă aparţin unor culturi şi religii diferite.

Acesta este, în esenţă, fundamentalismul. Se pune însă o întrebare tulburătoare:
„Va fi secolul XXI un secol al confruntărilor religioase?”


BIBLIOGRAFIE
- Florian Gârz, Ghidul spionului român, Editura Obiectiv, Craiova, 2001;
- dr. GHEORGHE VĂDUVA, TERORISMUL - DIMENSIUNE GEOPOLITICĂ ŞI GEOSTRATEGICĂ. RĂZBOIUL TERORIST. RĂZBOIUL ÎMPOTRIVA TERORISMULUI, Centrul de Studii Strategice de Securitate, MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE STATUL MAJOR GENERAL ACADEMIA DE ÎNALTE STUDII MILITARE, Bucuresti, 2002, pag. 16, 18, 22, 32.

- Arădăvoaice, Gheorghe; Iliescu, Dumitru; Niţă, Dan Laurenţiu, Terorism,
antiterorism, contraterorism, Ed. Antet, Bucureşti, 1997, 383 pag.

- Bădescu, Ilie; Dungaciu, Dan; Baltasiu, Radu, Istoria sociologiei. Teorii contemporane, Ed. Eminescu, Bucureşti, 1996, 704 pag.

- Ionescu, Ion; Stan, Dumitru, Elemente de sociologie, vol. 1, Ed. Universităţii
“A.I. Cuza”, Iaşi, 1997, 348 pag.

- Katzman, Kenneth, Terrorism: Near Eastern Groups and State Sponsors,
Congresional Research Center Report for Congress, 2001

- Popa, N.; Mihăilescu, I.; Eremia, M., Sociologie juridică, Ed. Universităţii din
Bucureşti, Bucureşti, 1997, 124 pag.

- Rădulescu, Sorin M., Homo Sociologicus. Raţionalitate şi iraţionalitate în acţiuneaumană, Casa de editură şi presă “Şansa” – SRL, Bucureşti, 1994, 302 pag.

- Snowden, Ben; Hayes, Laura, State-Sponsored Terrorism, 2001
XXX, Terorismul, Ed. Omega, Bucureşti, 2001, 224 pag.

- Dicţionar de analiză politică, coord: J.C. Plano, R.E. Riggs, H.S. Robin, articolele: sistem, sistem social, Ed. Ecce Homo, Bucureşti, 1993, 196 pag.

- Dicţionar de sociologie LaRousse, coord.: R. Boudon, Ph. Besnard, M.
Cherkaoui, B.-P. Lecuyer, articolele: anomie, devianţă, teoria sistemelor, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1996, 366pag.
- Dicţionar de sociologie, coord.: Gilles Ferreol, articolele: anarhie, anomie,
constrângere socială, devianţă şi criminalitate, sistem, Ed. Polirom, Iaşi, 1998, 254 pag.

- Dicţionar de sociologie, coord.: C. Zamfie, L. Vlăsceanu, articolele: anomie,
coerciţie, conflict, contradicţii sociale, criză, echilibru social, etichetare socială, insecuritate,sistem social, terorism, Ed. Babel, Bucureşti, 1998, 754 pag.

- Patterns of Global Terrorism – 2000, U.S. Department of State, 2001
Jeremy Rifkin, Bioterorisme high-tech et révolution genetique, Le monde,
05.10.2001.

- Louise Leduc, Bioterorisme: de la science fiction ŕ la réalité, La presse, 04
septembre 2001.

- Ron Purver, La menace de terrorisme biologique en chimique sélon les sources
publiées, CSIS/SCRS, 1955.

- Robert S. Root-Bernstein, Inféction terrorism, Atlantic monthly, 1991.
Les Etats-Unis réorganissent la lutte contre la terrorism, propos de MM. Clarke
et Blitzer.

- Brad Roberts, Biological weapons: weapons of the future?, Washington DC,
Center for Strategic and International Studies, 1993.

- Terrorisme: la guerre (Terrorism: the war), www.strategic-
Road.com/dossier/terrorusa.

- François-Bernard, Huyghe – Twin Towers et Big Brothers, 09/2001,
www.strategic-Roads.com.

- Rapport 2000/02: Terrorisme chimique, biologique, radiologique et nucleaire,
Canada, 18 Decembre 1999.

- Eric de la Maisonneuve, La tragédie de l’histoire, 09/2001, Reflexion
strategique, www.strategic-Roads.com.



Centrul de Istoria Bisericii (Centru de Cercetare)


Incepand cu data de 13.04.2007, cu onoare, fac parte din colectivul "CENTRULUI DE ISTORIA BISERICII" (Centru de Cercetare) din cadrul Universitatii din Bucuresti - Facultatea de Istorie.

Radio Dobrogea

Radio Dobrogea
www.radiodobrogea.ro

Data Sfintelor Pasti pe perioada anilor 2008-2025

2008 – 27 aprilie               2017 – 16 aprilie
2009 – 19 aprilie               2018 – 8 aprilie
2010 – 4 aprilie                 2019 – 28 aprilie
2011 – 24 aprilie               2020 – 19 aprilie
2012 – 15 aprilie               2021 – 2 mai
2013 – 5 mai                     2022 – 24 aprilie
2014 – 20 aprilie               2023 – 16 aprilie
2015 – 12 aprilie               2024 – 5 mai
2016 – 1 mai                     2025 – 20 aprilie